In the collection’s most contemporary object, a Malay bomoh rides a cresting wave, gilded and grinning, arms flung wide as though conducting the sea itself. This is Hoo Fan Chon’s Riding the Waves in Search of the Great Bird (駕浪尋鵬, 2019) — a carved sculpture in acrylic and gold leaf, accompanied by video — which takes as its subject one of the strangest episodes in modern Malaysian public life.
The bomoh and the missing aeroplane
When Malaysia Airlines Flight MH370 vanished in March 2014, the world’s attention turned to the seas around the peninsula. Among those who arrived at Kuala Lumpur International Airport was Ibrahim Mat Zin, the self-styled “Raja Bomoh Sedunia” (King of World Shamans), who performed a sequence of divinatory rites before the assembled cameras — peering through a pair of bamboo “binoculars,” casting coconuts, and seating himself on a woven “flying carpet” to locate the aircraft. To the international press it was a curiosity, even a joke. Yet the spectacle rested on something far older: the Malay bomoh (also pawang or dukun) is a ritual specialist whose office long predates the arrival of Islam in the archipelago — a mediator between the visible world and the alam ghaib, the unseen.
Shaman, psychopomp, showman
Read through Mircea Eliade, the bomoh belongs to the same family as the Mah Meri halak and the Batak datu elsewhere in this collection: the specialist who crosses the threshold between worlds on the community’s behalf. Eliade insisted that the shaman’s instruments are not mere props but operative realities — and the coconut, the bamboo lens, and the woven mat are, in that grammar, techniques for making the invisible visible, for seeing what ordinary sight cannot. That the hidden object of the search was, this time, a Boeing 777 rather than a wandering soul does not break the logic; it extends it. The aircraft becomes the modern “Great Bird” of the sculpture’s title — a garuda for the age of aviation — and the bomoh its would-be navigator.
The artist’s double vision
Hoo Fan Chon, a contemporary artist from Penang, works precisely in this doubling. His gilded Raja Bomoh is at once satire and shrine: it lavishes the material vocabulary of veneration — gold leaf, heroic stance, the cresting wave of countless deity carvings — upon a figure the global media treated as absurd. The effect is neither mockery nor piety but a tension held between them. It asks who decides which rites count as knowledge and which as superstition, and it stages that question at the exact seam where ancient Malay cosmology meets the twenty-four-hour news cycle.
Within the PacificaRomania collection the sculpture serves as the living register of the Island Southeast Asian chapter — the point at which the carved ancestors of Borneo, Sumatra, and the Orang Asli forests arrive in the present tense. The Raja Bomoh does not belong to a sealed past. He rides the same waves the collection’s canoes once crossed, still scanning the horizon for the great bird.
În cel mai contemporan obiect al colecției, un bomoh malaez călărește un val care se sparge, aurit și zâmbind, cu brațele larg deschise, ca și cum ar dirija însăși marea. Aceasta este lucrarea lui Hoo Fan Chon, Călărind valurile în căutarea Păsării celei Mari (駕浪尋鵬, 2019) — o sculptură în lemn, acril și foiță de aur, însoțită de un film — care are drept subiect unul dintre cele mai stranii episoade din viața publică modernă a Malaysiei.
Bomoh-ul și avionul dispărut
Când zborul MH370 al Malaysia Airlines a dispărut în martie 2014, atenția lumii s-a îndreptat spre mările din jurul peninsulei. Printre cei sosiți la Aeroportul Internațional Kuala Lumpur a fost Ibrahim Mat Zin, autointitulat „Raja Bomoh Sedunia” (Regele Șamanilor Lumii), care a săvârșit un șir de rituri divinatorii în fața camerelor adunate — privind printr-o pereche de „binocluri” din bambus, aruncând nuci de cocos și așezându-se pe un „covor zburător” împletit spre a localiza aeronava. Pentru presa internațională a fost o curiozitate, chiar o glumă. Și totuși, spectacolul se sprijinea pe ceva mult mai vechi: bomoh-ul malaez (numit și pawang sau dukun) este un specialist ritual a cărui funcție precedă cu mult sosirea islamului în arhipelag — un mediator între lumea văzută și alam ghaib, nevăzutul.
Șaman, psihopomp, actor
Citit prin Mircea Eliade, bomoh-ul aparține aceleiași familii ca halak-ul Mah Meri și datu-l batak din altă parte a colecției: specialistul care trece pragul dintre lumi în numele comunității. Eliade a insistat că uneltele șamanului nu sunt simple recuzite, ci realități operative — iar nuca de cocos, lentila de bambus și rogojina împletită sunt, în această gramatică, tehnici de a face vizibilul din invizibil, de a vedea ceea ce vederea obișnuită nu poate. Faptul că obiectul ascuns al căutării era, de această dată, un Boeing 777, nu un suflet rătăcit, nu rupe logica; o extinde. Aeronava devine „Pasărea cea Mare” modernă din titlul sculpturii — un garuda pentru era aviației — iar bomoh-ul, navigatorul ei aspirant.
Dubla vedere a artistului
Hoo Fan Chon, artist contemporan din Penang, lucrează tocmai în această dedublare. Raja Bomoh al său, aurit, este deopotrivă satiră și altar: revarsă vocabularul material al venerării — foiță de aur, ținută eroică, valul care se sparge din nenumărate sculpturi de divinități — asupra unei figuri pe care presa globală a tratat-o drept absurdă. Efectul nu este nici batjocură, nici pietate, ci o tensiune ținută între ele. Întreabă cine hotărăște care rituri contează drept cunoaștere și care drept superstiție și pune această întrebare exact la cusătura unde cosmologia malaeză străveche întâlnește ciclul de știri non-stop.
În colecția PacificaRomania, sculptura slujește drept registrul viu al capitolului Asiei de Sud-Est insulare — punctul în care strămoșii sculptați din Borneo, Sumatra și pădurile Orang Asli ajung la timpul prezent. Raja Bomoh nu aparține unui trecut închis. Călărește aceleași valuri pe care le-au străbătut cândva canoele colecției, scrutând încă orizontul în căutarea păsării celei mari.