Some installations are meant to be seen. Others are meant to be entered. “Aboriginal Birds in Space” belongs to the second category.
At first glance, the composition may appear as a dialogue between a monumental Seven Sisters Dreaming painting by Gabriella Possum Nungurrayi and a cluster of Arnhem Land sculptural forms — hollow log coffins, didgeridoos, and avian-topped poles. But this is not simply an arrangement of objects. It is a cosmological environment, where land, sky, ancestors, and sound converge.
The installation draws inspiration from the immersive, associative logic of André Breton’s exhibition practice, where walls become constellations of meaning rather than neutral backdrops. Like Breton’s surrealist environments, this space rejects linear display in favour of poetic juxtaposition. Yet here the principle is transformed: instead of surrealist chance, we encounter Indigenous law, Dreaming cartography, and ancestral presence.
On the wall, the celestial field of the Pleiades unfolds through the Seven Sisters narrative — a story that resonates across cultures, echoing even ancient Greek mythology, yet remaining deeply rooted in Aboriginal cosmology.
In front of it, the vertical poles rise as an axis mundi, recalling both Arnhem Land mortuary traditions and the sculptural ascent of Constantin Brâncuși’s Bird in Space. Between them, the birds do not simply fly. They mediate. They connect worlds.
Through the philosophical lens of Mircea Eliade, this installation reveals itself as a system of eternal return — where death becomes transformation, stars reappear each night, and the ancestors never truly depart.
This is not an exhibition about objects. It is an exhibition about relationships: between earth and sky, between Romania and the Pacific, between modernism and ancient cosmologies.
The Seven Sisters Across Cultures
The Kungkarangkalpa (Seven Sisters) Dreaming, intricately linked to the Pleiades star cluster, recounts the pursuit of ancestral women by Wati Nyiru, a sorcerer who transgresses kinship law to pursue them. The sisters, sky-born beings, flee across the land, using digging sticks to create waterholes before escaping through celestial ascension. Their journey is immortalised in dot paintings, where concentric circles and U-shapes symbolise sacred sites and the sisters’ movements — encoding navigation knowledge, seasonal cycles, and social law, with the Pleiades’ visibility signalling ceremonial times.
Ancient Greek myth tells a parallel story: the Pleiades as seven sisters, daughters of Atlas and Pleione, transformed into stars to escape Orion’s relentless pursuit, with Zeus placing them in the Taurus constellation where Orion eternally chases them across the sky. The two traditions emerged with no historical contact, yet both use the Pleiades to explore desire, forbidden relationship, and the interplay between mortal and divine realms.
The night sky’s constancy has made it a universal storytelling medium: a navigational and seasonal guide, a moral and spiritual framework, a cosmological symbol. Navajo tradition views the Pleiades as a portal to the spirit world; Ojibwe legend describes them as children who danced into the sky; Finnish myth attributes the Northern Lights to a fox’s celestial sprint; Slavic culture saw stars as incarnations of human souls.
Whether the parallels between Aboriginal and Greek Pleiades myth descend from one shared, ancient origin, or arose independently from two peoples watching the same stars and grappling with the same human experiences, remains debated among scholars. What is certain is what the sky itself offers: a silent cluster of light that becomes a mirror for human culture, transcending geography and time to unite us, briefly, under one sky.
Unele instalații sunt făcute pentru a fi privite. Altele, pentru a fi locuite. „Păsări aborigene în spațiu” aparține celei de-a doua categorii.
La prima vedere, compoziția poate părea un dialog între o pictură monumentală a Visului Celor Șapte Surori, semnată de Gabriella Possum Nungurrayi, și un ansamblu de forme sculpturale din Arnhem Land — sicrie-trunchi, didgeridoo-uri și stâlpi încununați cu păsări. Însă aceasta nu este o simplă dispunere de obiecte. Este un mediu cosmologic, în care pământul, cerul, strămoșii și sunetul converg.
Instalația se inspiră din logica imersivă și asociativă a practicii expoziționale a lui André Breton, în care pereții devin constelații de sens, nu simple fundaluri neutre. Asemenea mediilor suprarealiste ale lui Breton, acest spațiu respinge expunerea liniară în favoarea juxtapunerii poetice. Aici însă principiul este transformat: în locul hazardului suprarealist întâlnim legea indigenă, cartografia Dreamingului și prezența ancestrală.
Pe perete, câmpul celest al Pleiadelor se desfășoară prin narațiunea Celor Șapte Surori — o poveste care rezonează transcultural, făcând ecou până și mitologiei grecești antice, rămânând totuși adânc înrădăcinată în cosmologia aborigenă.
În fața ei, stâlpii verticali se înalță ca un axis mundi, evocând deopotrivă tradițiile funerare din Arnhem Land și ascensiunea sculpturală a Păsării în văzduh a lui Constantin Brâncuși. Între ele, păsările nu doar zboară. Ele mediază. Leagă lumile.
Prin lentila filosofică a lui Mircea Eliade, această instalație se dezvăluie ca un sistem al eternei reîntoarceri — în care moartea devine transformare, stelele reapar în fiecare noapte, iar strămoșii nu pleacă niciodată cu adevărat.
Aceasta nu este o expoziție despre obiecte. Este o expoziție despre relații: între pământ și cer, între România și Pacific, între modernism și cosmologiile străvechi.
Cele Șapte Surori în diferite culturi
Visul Kungkarangkalpa (Cele Șapte Surori), strâns legat de roiul stelar al Pleiadelor, povestește urmărirea unor femei ancestrale de către Wati Nyiru, un vrăjitor care încalcă legea rudeniei pentru a le urmări. Surorile, ființe născute din cer, fug peste ținut, folosind bețe de săpat pentru a crea izvoare înainte de a se salva prin ascensiune celestă. Călătoria lor este nemurită în picturi în puncte, unde cercurile concentrice și formele în U simbolizează locuri sacre și mișcările surorilor — codificând cunoașterea navigației, ciclurile anotimpurilor și legea socială, vizibilitatea Pleiadelor marcând momentele ceremoniale.
Mitul grec antic spune o poveste paralelă: Pleiadele ca șapte surori, fiice ale lui Atlas și ale Pleionei, prefăcute în stele pentru a scăpa de urmărirea neîncetată a lui Orion, Zeus așezându-le în constelația Taurului, unde Orion le urmărește etern pe cer. Cele două tradiții au apărut fără niciun contact istoric și, totuși, ambele folosesc Pleiadele pentru a explora dorința, relația interzisă și jocul dintre tărâmul muritor și cel divin.
Statornicia cerului nocturn l-a făcut un mediu narativ universal: ghid de navigație și de anotimp, cadru moral și spiritual, simbol cosmologic. Tradiția navajo vede Pleiadele ca poartă spre lumea spiritelor; legenda ojibwe le descrie drept copii care au dansat urcând la cer; mitul finlandez atribuie Aurora Boreală goanei celeste a unei vulpi; cultura slavă vedea stelele ca întrupări ale sufletelor omenești.
Dacă paralelele dintre mitul aborigen și cel grec al Pleiadelor coboară dintr-o origine comună, străveche, sau au apărut independent, din două popoare care priveau aceleași stele și se confruntau cu aceleași experiențe umane, rămâne o dezbatere între cercetători. Cert este ceea ce oferă însuși cerul: un roi tăcut de lumină care devine oglindă pentru cultura umană, transcendând geografia și timpul pentru a ne uni, pentru o clipă, sub un singur cer.