Mircea Eliade’s landmark study Shamanism drew heavily on the profound ancestral rituals of the Senoi (Mah Meri) people of Malaysia. In it, Eliade explored how these indigenous shamans are spontaneously “chosen” through powerful dreams, learning secret songs and dances from celestial spirits. By carving magnificent wooden masks, they materialise the Moyang (ancestor spirits), allowing the shaman to become a literal bridge — a psychopomp — between the living and the dead.
These ancient Peninsular Malaysian traditions represent some of the most profound examples of the human soul’s celestial ascent — a theme that recurs throughout this collection, from Arnhem Land mortuary poles to Brâncuși’s Bird in Space.
A Romanian Counterpoint
The Mah Meri are an indigenous people from the coastal fringes of Selangor, Malaysia, part of the broader Orang Asli communities, known for their deep spiritual tradition, rich forest heritage, and extraordinary wood-carving artistry. Their traditional masks, figures, and motifs reflect a worldview steeped in animism and natural spirituality — ancestral creativity that resonates with universal mythic themes.
In dialogue with indigenous expressive cultures like the Mah Meri, this collection is inspired by voices who explore the sacred and symbolic in human life. Chief among them is Mircea Eliade (1907–1986), the Romanian historian of religion, philosopher, and writer whose work probed the depths of myth, ritual, and the sacred across cultures. Several of Eliade’s literary works have themselves inspired opera and dramatic adaptation, including Domnișoara Christina — composed and premiered in 1981, and later staged internationally as La señorita Cristina — musical reimaginings that echo Eliade’s fascination with myth, mystery, and the liminal spaces of human experience.
In weaving these threads together — indigenous artistic wisdom and the symbolic imagination of a Romanian historian of religion — the collection honours the many ways humans express the sacred, tell stories of origin, and reframe myth for contemporary audiences: ancestral voices meeting the art of the sacred, from Selangor to Bucharest.
Studiul de referință al lui Mircea Eliade, Șamanismul, s-a sprijinit mult pe ritualurile ancestrale profunde ale poporului senoi (Mah Meri) din Malaysia. În el, Eliade a explorat felul în care acești șamani indigeni sunt „aleși” spontan prin vise puternice, învățând cântece și dansuri secrete de la spirite celeste. Sculptând măști de lemn magnifice, ei materializează Moyang (spiritele-strămoși), îngăduind șamanului să devină o punte literală — un psihopomp — între cei vii și cei morți.
Aceste tradiții străvechi ale Peninsulei Malaeze reprezintă unele dintre cele mai profunde exemple ale „ascensiunii celeste” a sufletului omenesc — o temă care revine în toată colecția, de la stâlpii funerari din Arnhem Land la Pasărea în văzduh a lui Brâncuși.
Un contrapunct românesc
Poporul Mah Meri este un popor indigen de pe fâșiile de coastă ale statului Selangor, Malaysia, parte a comunităților mai largi Orang Asli, cunoscut pentru tradiția sa spirituală profundă, moștenirea bogată a pădurii și extraordinara măiestrie a sculpturii în lemn. Măștile, figurile și motivele lor tradiționale reflectă o viziune înrădăcinată în animism și spiritualitate a naturii — creativitate ancestrală care rezonează cu teme mitice universale.
În dialog cu culturi expresive indigene precum Mah Meri, această colecție se inspiră din voci care explorează sacrul și simbolicul în viața omenească. Cel dintâi dintre ele este Mircea Eliade (1907–1986), istoricul român al religiilor, filosoful și scriitorul a cărui operă a sondat adâncurile mitului, ritualului și sacrului în culturi din întreaga lume. Câteva dintre lucrările literare ale lui Eliade au inspirat, la rândul lor, opere și adaptări dramatice, între care Domnișoara Christina — compusă și avanpremierată în 1981 și pusă în scenă apoi internațional ca La señorita Cristina — reimaginări muzicale care fac ecou fascinației lui Eliade pentru mit, mister și spațiile liminale ale experienței umane.
Împletind aceste fire — înțelepciunea artistică indigenă și imaginația simbolică a unui istoric român al religiilor — colecția cinstește nenumăratele feluri în care oamenii exprimă sacrul, spun povești de origine și reformulează mitul pentru publicul contemporan: voci ancestrale întâlnind arta sacrului, din Selangor până la București.